Marea Britanie va oferi Ucrainei sisteme de rachete capabile să lovească ținte aflate la aproximativ 80 de kilometri distanță, anunță ministrul britanic al Apărării

0
196

Marea Britanie va trimite Ucrainei sisteme de rachete cu lansare multiplă pentru a ajuta la apărarea împotriva Rusiei, a declarat miercuri ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, citat de CNN.

Marea Britanie va trimite lansatoare M270 capabile să lovească ținte aflate la o distanță de până la 80 de kilometri, oferind „un spor semnificativ de capacitate pentru forțele ucrainene”, potrivit unui comunicat al Ministerului britanic de Externe.

Măsura a fost „coordonată îndeaproape” cu decizia Statelor Unite de a furniza Ucrainei sistemul său de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată (HIMARS) – o variantă a sistemelor de rachete cu lansare multiplă care va fi dăruită de Marea Britanie, a adăugat comunicatul.

„Marea Britanie este alături de Ucraina și și-a asumat un rol de lider în furnizarea către trupele sale eroice a armelor vitale de care au nevoie pentru a-și apăra țara”, a declarat Wallace.

Marea Britanie va oferi Ucrainei sisteme de rachete capabile să lovească ținte aflate la aproximativ 80 de kilometri distanță, anunță ministrul britanic al Apărării

Lasă un răspuns